𝗧𝘂𝗿𝗻𝗲𝘂 𝗱𝗲 ș𝗮𝗵 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗲𝗹𝗲𝘃𝗶 𝗼𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁 î𝗻 𝗖𝗲𝘁𝗮𝘁𝗲𝗮 𝗦𝗶𝗴𝗵𝗶ș𝗼𝗮𝗿𝗮.

𝑺𝒊𝒈𝒉𝒊𝒔̧𝒐𝒂𝒓𝒂 𝒓𝒂̆𝒎𝒂̂𝒏𝒆 𝑹𝒆𝒈𝒊𝒏𝒂 𝑺̧𝒂𝒉𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒊̂𝒏 𝒔̧𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂̆” 𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒊𝒕 𝒆𝒙𝒑𝒆𝒓𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑭𝒆𝒅𝒆𝒓𝒂𝒕̦𝒊𝒆𝒊 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝑺̦𝒂𝒉, 𝑽𝒍𝒂𝒅 𝑼𝒏𝒈𝒖𝒓𝒆𝒂𝒏𝒖.
Turneul a reunit 280 de elevi din întreaga ţară, fiind unul dintre cele mai mari evenimente de acest tip, de o astfel de amploare, desfaşurat la nivel naţional, Sighişoara fiind numită Regină a şahului în şcoală de către profesor Vlad Ungureanu, expert Federația Internațională de Șah, promoter al programului “Șah în școală”.
Concursul s-a adresat amatorilor, elevi din ciclul școlar primar și gimnazial şi chiar şi de învăţământ liceeal.
Prima mutare pe tabla de șah a fost făcută de către inspector şcolar general Paula Dărăban împreună cu primarul municipiului Iulian Sîrbu, iar directoarea Școlii Gimnaziale Victor Jinga, profesor Gyongyi Secășan a mulțumit celor care au făcut posibil ca Sighișoara să se numere printre orașele care a găzduit acest turneu de șah vorbind şi despre importanţa şahului în dezvoltarea personală a copilului.
Ar putea fi o imagine cu 11 persoane şi text
Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi şah
Ar putea fi o imagine cu 4 persoane şi şah